Prima stradă din România fi dotată cu sistem de depistare a maşinilor care trec pe roşu

Autor: Gandul 25 feb. 2019 Știri auto
Prima stradă din România fi dotată cu sistem de depistare a maşinilor care trec pe roşu

Proiectul va costa 12 milioane de euro, a declarat directorul Direcţiei Evenimente Publice şi Informare Cetăţeni din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, Ovidiu Cîmpean, pentru corespondentul Mediafax.

”S-a lansat licitaţia pentru modernizarea Bulevardului 21 Decembrie 1989, un proiect de 12 milioane de euro, finanţarea fiind asigurată în proporţie de 85% din fonduri europene. Proiectul prevede, printre altele, extinderea benzilor dedicate pentru transportul în comun de la 3 m la 4,5 m, astfel încât să poată fi creată şi o bandă pentru biciclete.

În premieră, artera va avea un sistem inteligent de management al traficului, care va număra maşinile, bicicletele şi pietonii. De asemenea, va avea o componentă de măsurare a vitezei maşinilor şi de numărare a celor care trec pe culoarea roşie. Datele şi rapoartele colectate vor putea fi analizate şi vor fi folosite pentru politicile publice, dacă apare o problemă într-o intersecţie, să ştim ce măsuri să luăm”, a spus Cîmpean.

Vor fi modernizate şi trotuarele, se vor planta arbori noi, va fi creat un stand pentru taxiuri electrice cu staţia de încărcare aferentă şi se vor schimba stâlpii de iluminat cu LED, care vor avea wi-fi integrat pentru a se putea furniza internet în spaţiul public.

”Bulevardul modernizat, cu o lungime de aproape 3 km, va avea şi staţii de încărcare pentru biciclete şi trotinete electrice. Va fi amplasat mobilier stradal modern, cu bănci care vor permite încărcarea telefoanelor mobile şi a tabletelor”, a afirmat Ovidiu Cîmpean.

Termenul limită de depunere a documentelor este 29 martie, lucrările urmând să înceapă în vara acestui an şi să dureze 15 luni.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide